Un copil de 12 ani a fost găsit carbonizat, după ce mama lui a aprins focul în casă pentru a încălzi mâncarea

Un copil de 12 ani a fost găsit carbonizat, după ce mama lui a aprins focul în casă pentru a încălzi mâncarea
Publicat: 04/12/2019, 15:47

Apelul la 112 a fost făcut marți seară, când un bărbat din comuna Români, județul Neamț, a cerut ajutor pentru un copil de 12 ani, cu arsuri.

Purtătorul de cuvânt al SAJ Neamț, Luminița Lozoschi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că echipajul a găsit un copil de 12 ani mort carbonizat.

Din spusele celui care a sunat la 112, copilul avea tulburări de comportament.

În plus, în momentul în care a sunat la 112, apelantul a cerut la Poliție. Întrebat ce are copilul, bărbatul a răspuns că mama copilului a vrut să încălzească mâncarea pentru copil, a aprins focul în încăperea în care era acesta, iar hainele copilului au luat foc.

Tot în urma apelului la 112 a fost trimis și un echipaj de pompieri, care nu a găsit niciun incendiu.

„Un echipaj de la Detașamentul de pompieri Roman a fost la fața locului, dar nu a constat că ar fi fost vorba despre vreun incendiu. Au fost făcute cercetări în interiorul încăperii unde s-ar fi produs evenimentul și s-a constatat că nu există elemente constitutive ale unui incendiu, neputând fiind stabilite cauza și împrejurarea de producere a unui incendiu”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

Politistii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×